sâmbătă, 11 decembrie 2010

Gluma religioasa ? ...sau numai o gluma proasta ...

O glumă aparent nevinovată a produs reacţii puternice în comunitatea musulmană din România. Un deputat din partea minorităţii italiene a afirmat marţi, în Parlament, că reprezentantul turco tătarilor ar consuma carne de porc.
Un lucru interzis de religia islamică.
Mircea Grosaru, cel care a făcut această remarcă, a venit astăzi la Constanţa ca să-şi prezinte scuzele faţă de adepţii lui Allah. Chiar şi aşa, gestul lui este condamnat vehement de musulmanii de la malul mării.
Dar iata-l pe domnul Grosaru (cel cu chelie),spasit, cerandu-si iertare....

Remarca făcută în spirit de glumă de deputatul comunităţii italiene a stârnit reacţii puternice în rândul membrilor musulmani din România.
Aledin Amet a declarat chiar că va părăsi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale dacă nu se vor găsi soluţii pentru a şterge pata neagră care a apărut pe imaginea comunităţii.
Mircea Grosaru a venit la Constanţa ca să-şi prezinte scuzele. Chiar şi aşa, comunitatea musulmană nu iartă gestul deputatului Mircea Grosaru.
Religia este un aspect despre care nu se fac glume, spun membrii minorităţii. Deputatul Aledin Amet a declarat că dacă Mircea Grosaru nu îşi va prezenta scuzele şi în faţa celorlalţi parlamentari este hotărât să ducă la capăt decizia de a părăsi grupul minorităţilor naţionale

Singurele glume permise de islam sunt ca acestea ale  " Cenaclului glumetilor islamici "




Un comentariu: