Stilul de viaţă occidental nu se rezumă, aşa cum sugerează islamiştii din Hizb Ut Tahrir, la alcool, cluburi şi industria sexului, iar condiţia femeii nu suferă comparaţie cu cea întâlnită în societăţile înapoiate şi sălbatice din lumea islamică.
Ocupaţia occidentală a ţărilor musulmane este încă un mit islamist (încurajat de stânga politică), armatele Vestului intervenind doar în Irak, unde au eliminat regimul dictatorial al lui Saddam Hussein, şi în Afganistanul dominat de gruparea teroristă talibană. Nu există o campanie anti-islamică sub conducere occidentală, nici în Occident, nici în alte zone ale planetei.
Hizb Ut Tahrir cunoaşte prea bine realitatea, dar are alte interese: luptă în vederea refondării califatului, a statului islamic mondial înfiinţat de Mahomed în secolul al VII-lea şi desfiinţat de Kemal Ataturk în secolul al XX-lea.
De aceeam, face un apel la respingerea integrării – care, fie vorba între noi, are loc numai în cazuri excepţionale – şi afirmarea crescândă a valorilor islamice asupra celor vestice, încercând să îi determine pe musulmanii din Occident să fie cât mai conştienţi de rolul lor de propagatori ai Islamului şi Califatului mondial.
Asta nu înţeleg cei mai mulţi necredincioşi: musulmanii nu au venit în Occident în căutarea simplă a unei vieţi mai bune, integrându-se în societate. Dacă aşa stăteau lucrurile, atitudinea lor ar fi fost mult mai umilă. În schimb, în locul smereniei întâlnim ură, dispreţ şi aroganţă faţă de cei care i-au primit în propria casă.
Adevărul incomod şi terifiant este că porţile Europei au fost deschise pentru a permite duşmanilor să intre în cetate. Mulţi musulmani ce trăiesc în Europa simt, şi fără îndemnurile ONG-urilor islamiste de tipul lui Hizb Ut Tahrir, că reprezintă o altă civilizaţie, superioară Vestului muribund şi nevolnic.
Au realizat de mult că reprezintă avangardă Islamului în Dar al Harb, în chiar interiorul Casei Războiului ce reuneşte teritoriile locuite şi guvernate de kuffar (necredincioşi).
Ca atare, se folosesc de toate posibilităţile pe care le au la îndemână spre a întări Islamul. Nu trebuie uitat că di pot face ceea ce restul comunităţii islamice mondiale, ummah, nu poate: în calitate de coloană a cincea a Islamului, îi pot speria pe vestici îndeajuns de tare, încât să îi oblige să acţioneze în interesul lumii islamice
Musulmanii şi Califatul sau ce nu înţeleg kuffar despre Islam
Nu te-ai saturat sa injuri islamul...?
RăspundețiȘtergereBlestemato.
Ai sa mori in focul iadului !
abbu, ia uite ce am gasit: http://patrupedbun.net/nu-exista-holocaust/comment-page-1/#concluzia-daca-zicem-ca-de-la-arad-pana-tulcea-este-stat-islamic-acceptati
RăspundețiȘtergereMersi Costin...
RăspundețiȘtergeredragut ca totdeauna si de real ajutor
Hizb Ut Tahrir, explicatie.
RăspundețiȘtergereEste o organizatie mondiala pan-islamica fondata in 1953 in Ierusalimul de Est (aflat pe atunci sub stapanirea Iordaniei) avand ca obiectiv unificarea tuturor tarilor islamice intr-un stat unic guvernat de codul de legi islamice numit "sharia", califatul.
In zilele noastre aceasta s-a transformat intr-o miscare mai larga de islamizare a intregii lumi.
Mai multe amanunte in linkul:
http://en.wikipedia.org/wiki/Hizb_ut-Tahrir
(in engleza).
Corneliu.